noiembrie 21, 2024
CITR: Legea privind procedurile de restructurare a intrat în vigoare
  • Legea a fost promulgată de către Președintele României și a intrat în vigoare la data de 17 iulie 2022
  • Noua lege prevede două proceduri de restructurare, respectiv acordul de restructurare şi concordatul preventiv, ambele orientate spre salvarea companiilor în dificultate
  • Legea are potențialul de a crea un avantaj competitiv pentru întreaga economie românească

București, 19 iulie 2022 – Legea care transpune mecanismele de prevenție în business introduse la nivel european prin Directiva nr. 2019/1023 a fost promulgată de Președintele României și a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit CITR, parte a Impetum Group, legea a intrat în vigoare în termenul prevăzut de Uniunea Europeană. Începând cu aceasta dată, mii de companii din România pot beneficia de restructurare prin această lege care implementează Directiva Comisiei Europene pentru salvarea afacerii și a locurilor de muncă.

„Noul cadru de restructurare este o aliniere importantă pentru România la cerințele Uniunii Europene și ne bucurăm că legea a fost adoptată în termenul stabilit de aceasta și la timp pentru a veni în sprijinul companiilor care vor avea nevoie de aceste soluții în următoarea perioadă. La fel ca în cazul prevenției  în business despre care noi vorbim cu fiecare ocazie și prin care încurajăm antreprenorii să adreseze problemele încă din faza incipientă, și în cazul acestei legi, dacă intervenim de la începutul momentelor de dificultate și putem ajuta cât mai multe companii să își revină, vom crea un avantaj competitiv pentru întreaga economie românească, cel al rezilienței și antifragilității, a spus Paul- Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Legea 216/2022 privind restructurarea companiilor în dificultate vine în sprijinul întregului mediu de business. Pe de-o parte va sprijini antreprenorii și companiile în primii cinci ani, cei mai dificili, având în vedere că 50% dintre cele create în UE nu supraviețuiesc în această perioadă, conform studiilor efectuate de Uniunea Europeană. Pe de altă parte investitorii vor beneficia de această inițiativă în mai multe moduri. În primul rând, ratele de recuperare ar trebui să crească odată ce sunt instituite mecanismele de detectare a dificultăților financiare și de restructurare într-un stadiu incipient al dificultăților. În al doilea rând, măsurile propuse vor reduce sarcina evaluării riscurilor atunci când iau în considerare investiția într-o altă țară a UE sau în mai multe state membre. Și mai mult, reducerea duratei procedurilor va crește predictibilitatea pentru investitori și creditori.

„Cele două mecanisme de restructurare prevăzute în noua lege de echipa de proiect condusă de CITR răspund unor nevoi fundamentale ale mediului de business: sunt adaptate contextului economic, sunt simple și eficiente, disponibile mult mai devreme și cu mai puțină birocrație decât în ​​procedurile formale de insolvență. Antreprenorii vor putea să păstreze controlul asupra afacerii lor și să beneficieze de un timp de respiro pentru a negocia cu succes un plan de restructurare. Acest lucru se poate dovedi a fi deosebit de valoros atunci când contextul economic este unul plin de incertitudini.” a spus Alina Popa, Head of Legal, CITR.

Noua lege prevede două proceduri de restructurare, respectiv acordul de restructurare şi concordatul preventiv, ambele orientate spre salvarea companiei și spre dezvoltarea businessurilor. Acordul de restructurare va fi elaborat de către specialistul în restructurare, apoi va fi negociat cu creditorii, votat de aceștia și confirmat de judecătorul sindic. Concordatul preventiv presupune o cerere de deschidere a procedurii, cu efect imediat de suspendare a executărilor silite, apoi elaborarea unui plan de restructurare, negocierea și votarea acestuia de către creditori, și ulterior aprobarea lui de către judecătorului sindic. Pe tot parcursul procesului de restructurare, antreprenorul rămâne în controlul afacerii sale și în plus se bucură de sprijinul specialistului în restructurare pentru crearea și implementarea măsurilor propuse prin planul de restructurare, care pot fi dintre cele mai relevante și variate.

Echipa care a redactat legea a fost formată din:

Av Vasile Godîncă-Herlea, Managing Partner CITR și Președinte UNPIR Cluj

Av Alina Popa – Head of legal CITR și membru în Consiliul de Conducere al INPPI

Av Cristina Ienciu – Partener CITR și Romania Country Coordinator, INSOL Europe

Jud. Dr. Mihaela Sărăcuț

Jud. Dr. Flavius Moțu

Prof. Univ. Dr. Sergiu Golub

Av. Stan Tîrnoveanu, vicepreşedinte UNPIR

Despre CITR

CITR este liderul pieței de insolvență și restructurare din România încă din 2008. Cu o experiență de peste 20 de ani pe piața insolvenței și aproape 1000 de proiecte gestionate de-al lungul timpului, CITR administrează anual un patrimoniu de 1 miliard de euro și distribuie anual peste 100 de milioane de euro creditorilor, în misiunea sa de a salva valoarea din companiile românești.

CITR este o companie Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă din viața unei companii, cu scopul de a contribui la îmbunătățirea calitativă, la consolidarea mediului economic național și la crearea unui viitor prosper pentru România.

Source

Comunicat de presa