noiembrie 21, 2024
Primul ansamblu rezidențial din România cu climatizare guvernată de AI

Cortina 126, proiectul imobiliar high-end din Pipera, dezvoltat de Eden Capital Development sub umbrela Cortina, va folosi, în premieră în România, cel mai nou sistem HVAC din piață marca LG. „Multi V i” folosește inteligența artificială pentru a optimiza economisirea de energie și căldură atât pentru fiecare locuință în parte, cât și pentru întreaga clădire și folosește algoritmi speciali pentru a se adapta constant condițiilor din interior și exterior.  

„Ne bucurăm să fim pionierii acestui sistem, pentru că suntem convinși că, în viitor, o vom întâlni în cât mai multe proiecte. O mare parte din investiție se amortizează (atât din punct de vedere al dezvoltatorului, cât și al clientului) doar din inteligenta si eficiența acestuia. Multi V i livrează confort termic cu ajutorul unor echipamente interioare ascunse în tavanul fiecărei camere și are unitățile exterioare instalate estetic, în exteriorul ansamblului.” (Elena Dumitrache, Head of Sales Eden Capital Development)

Primul sistem rezidențial cu recuperare de căldură

Cortina 126  include pachetul integral: complementar sistemului standard Multi V i, acesta va fi livrat în varianta premium, cu recuperare de căldură. Acesta are capabilitatea de a livra răcire și/sau încălzire din fiecare unitate interioară, independent de modul de funcționare al celorlalte unități interioare adiacente.

„Scopul alegerii acestui sistem este ca orice formă de energie să nu se piardă, oferind în acelasi timp temperatura perfectă în fiecare camera din apartament. Mai precis, sistemul folosește principiul preluării energiei termice din aerul evacuat și transferării acesteia aerului proaspăt adus din exterior, astfel încât să poată menține o temperatură confortabilă și un aer curat în cameră cu un consum eficient de energie suplimentara” (Elena Dumitrache, Head of Sales Eden Capital Development)

Sustenabilitatea – principiul de bază al sistemului

Multi V i reprezintă, pe lângă cea mai inteligentă tehnologie în materie de încălzire-răcire, și cel mai sustenabil sistem de acest gen. Unul dintre rolurile de bază ale acestuia este reducerea emisiilor de carbon cu până la 50%, prin învățare continuă, folosind algoritmi AI.  

„Practic, algoritmii sistemului îl ajută să învețe, în timp, toate variabilele de temperatură din exterior și din interior, fiind capabil de predictibilitate – acesta folosește atât informații specifice, din clădire, cât și informațiile oferite de aplicațiile meteo. Cu cât învață mai multe despre mediul în care este amplasat, cu atât acesta își optimizează resursele folosind mai puțină energie pentru aceleași rezultate.” (Elena Dumitrache, Head of Sales Eden Capital Development)

Eden Capital Development are capital integral românesc și este prezentă pe piața rezidențială din București din anul 2009. Compania are în portofoliu, sub marca Cortina, cinci ansambluri construite deja sau aflate în curs de dezvoltare – Cortina Residence, Cortina Academy, Cortina North, Cortina Forest și Cortina 126. Sub brandul Cortina, portofoliul EDEN CAPITAL DEVELOPMENT include aproximativ 2.900 de apartamente premium și de lux, cu facilități multiple, în jurul cărora sunt concentrate comunități exclusiviste, întemeiate pe valori comune.

Source

Comunicate de presa