Dreptul muncii reprezinta un ansamblu de norme juridice menite sa reglementeze relatiile dintre angajatori (patroni), adica cei care utilizeaza forta de munca, si angajati (salariati), adica cei care presteaza munca.
Intr-o economie libera aflata in plina dezvoltare, aceste relatii dau nastere frecvent la neintelegeri sau situatii conflictuale, care pot fi depasite cu maximum de beneficii doar apeland la serviciile unui avocat din Timisoara, specializat in aceasta ramura a Dreptului.
Prevederi legislative referitoare la concediere
Una dintre situatiile complicate care apar in relatia patron-salariat este o decizie de concediere. Exista numeroase reglementari legislative in acest sens, pe care un avocat Timisoara din cadrul echipei gociuavocati.ro ti le va explica, iar apoi te va invata cum sa le folosesti pentru a obtine beneficii.
Concret, potrivit textului legislativ, concedierea reprezinta incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului si poate fi dispusa atat pentru motive care tin de persoana salariatului, cat si pentru motive care nu tin de persoana salariatului.
In prima categorie se incadreaza situatia in care salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern. De asemenea, decizia poate fi luata daca salariatul este arestat preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile.
Pe de alta parte, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de catre acesta, din unul sau mai multe motive.
Contestarea deciziei de concediere
Asa cum iti poate explica un avocat din Timisoara, legea defineste clar si situatiile in care este interzisa concedierea angajatilor. De pilda, aceasta decizie nu poate fi luata pe criterii de rasa, cetatenie, etnie, culoare, limba, religie, origine sociala, trasaturi genetice, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, optiune politica, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala sau apartenenta la o categorie defavorizata.
Ea nu poate fi aplicata nici pentru exercitarea, in conditiile legii, a dreptului la greva si a drepturilor sindicale.
In anumite situatii, pe care ti le poate explica un avocat din Timisoara, concedierea nu este posibila nici pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical, pe durata suspendarii activitatii ca urmare a instituirii carantinei sau pe durata concediului de crestere si ingrijire a copilului.
Daca esti de parere ca ai fost concediat din motive neintemeiate, poti demara procedura de contestatie a deciziei. Aceasta poate fi formulata in termen de 45 de zile calendaristice, in instanta de judecata.
Pe calea contestatiei se poate solicita, in functie de caracteristicile fiecarui caz, anularea deciziei, plata unei despagubiri banesti egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate sau reintegrarea pe postul detinut anterior concedierii, in cazul in care se obtine anularea deciziei.
Procedura este scutita de taxele judiciare si de timbru, iar solutionarea ei se realizeaza in regim de urgenta. Atunci cand consideri ca ai fost nedreptatit de catre angajator, apara-ti drepturile cu ajutorul unui avocat Timisoara specializat in litigii de munca!
The post Vrei sa contesti o decizie de concediere? Sporeste-ti sansele de succes, apeland la un avocat din Timisoara! first appeared on Antreprenori Europeni. Source