noiembrie 22, 2024
Senior Software, companie din domeniul IT, isi deschide filiala in Timisoara

Senior Software, companie din domeniul IT care dezvoltă și furnizează soluții software pentru managementul integrat al afacerilor, va deschide o filială în Timișoara. Compania, care în prezent își desfășoară activitatea prin punctele de lucru din București, Cluj, Constanța și Iași, va crea peste 20 de locuri de muncă în Timișoara, noua filială urmând să răspundă nevoilor de digitalizare ale companiilor din vestul României.

 

Senior Software, furnizor, dezvoltator și integrator de sisteme performante pentru managementul afacerilor, va deschide un nou sediu pentru care caută personal dedicat pentru serviciul de suport clienți, dar și pentru implementarea și vânzarea de soluții software. Punctul de lucru va fi în Timișoara, deschiderea acestuia urmând să se realizeze în această vară.

În prezent, Senior Software își desfășoară activitatea prin patru puncte de lucru, oferindu-le afacerilor sisteme intuitive de tip ERP, BI, SCM, MES, E-commerce și Hardware. Compania are o experiență de aproape 20 de ani pe piața de soluții software din România, iar decizia de a deschide un nou punct de lucru este rezultatul unui plan amplu de dezvoltare, ce vizează extinderea și consolidarea prezenței Senior Software la nivel local.

“Deschiderea punctului de lucru din Timișoara face parte din strategia Senior Software de extindere geografică, începută în 2008 cu înființarea filialei din Constanța și continuată cu sediile din Iași și Cluj. Alegerea a fost una firească, datorată în primul rând potențialului de business din vestul țării, noi având deja companii importante din această zonă în portofoliul nostru de clienți, printre care se numără și Barum Automotive, RPW Logistics, Vitacom Electronics, Side Grup, Agroland sau Randler Group.

 

Ne dorim să formăm o echipă puternică de consultanți specializați în activități de vânzare, implementare de sisteme informatice, dar și în activități de suport, prin intermediul căreia să fim cât mai aproape de companiile care caută soluții pentru digitalizarea afacerii”, a menționat Daniel Toma, Director General Senior Software.

Odată cu lansarea sediului din Timișoara, Senior Software urmărește să creeze cel puțin 20 de locuri noi de muncă. Compania caută implementatori de soluții software, cu abilități de contabilitate, producție sau logistică, consultanți suport și personal dedicat pentru zona de vânzări (pentru detalii și lista completă a posturilor disponibile, accesați secțiunea Cariere din site-ul companiei).  Echipa formată va oferi servicii de consultanță firmelor din Timișoara și din împrejurimi, interesate de digitalizarea afacerii prin soluțiile Senior Software.

Cu o cifră de afaceri de peste 37 milioane RON, Senior Software este unicul furnizor, dezvoltator și integrator de soluții software din România care pune la dispoziție un pachet complet de sisteme integrate pentru managementul afacerilor de cursă lungă.

Compania a pornit activitatea în anul 2003 cu o singură divizie, iar în prezent dispune de 7 divizii prin care implementează sisteme intuitive de tip ERP, soluții de analiză și bugetare, softuri pentru logistică, producție, HR și e-commerce. În decursul celor aproape 20 de ani de existență pe piața de soluții software, Senior Software a realizat peste 450 de implementări de succes în toate colțurile țării, pentru afaceri de diferite dimensiuni și din variate industrii, care își desfășoară activitatea atât în România, cât și în afara țării. Printre companiile care se regăsesc în portofoliul de clienți Senior Software se numără: QFort, Regina Maria, Delaco, Porsche România, Dinamic 92, Sipex Company, Ocean Fish, Frigotehnica, SanoVita, Stera Chemicals, Croco, Herlitz etc.

Source

Comunicat de presa