Competiție pentru 4 burse la MBA Transilvania Executive Education, acreditat de Universitatea Buckingham – Inteligență financiară
Transilvania Executive Education (TEE), Banca Transilvania (BT) și EVERGENT Investments anunță startul unei noi competiții pentru patru burse parțiale de studiu la TEE Executive MBA – Management General, program 100% britanic, acreditat de Universitatea Buckingham. Valoarea totală a acestora este de aproape 33.000 euro.
Detalii despre burse
BT acordă două burse, Bursele Roberto Marzanati, iar EVERGENT Investments, o bursă – fiecare acoperind 50% din taxa de studiu. Comunitatea Alumni Executive MBA oferă pentru prima dată o bursă, care înseamnă 25% din taxa de studiu.
Despre cursurile Executive MBA
Cursurile Executive MBA încep în 29 februarie 2024 și sunt organizate în 12 module: Strategie, Leadership, Gândire sistemică, Economie, Complexitate, Guvernanță și Transformare digitală. Acestea sunt susținute de profesori de la universități din Europa – inclusiv din România – și Statele Unite ale Americii. Se desfășoară o dată la 6 săptămâni, timp de 18 luni. Diploma de absolvire este oferită de Universitatea Buckingham.
Cerințe pentru candidați
Candidații trebuie să aibă cel puțin trei ani de experiență profesională post-universitară într-un rol executiv şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.
Procesul de înscriere
Pentru a participa la competiție, candidații trebuie să urmeze următorii pași:
1. Completarea celor doi pași din formularul de înscriere disponibil pe website-ul TEE:
– business plan, folosind modelul din formularul de înscriere;
– eseu care să răspundă la întrebarea: Cum schimbă tehnologia modul în care managerii își organizează munca?
2. Trimiterea CV-ului în limba engleză sau menționarea link-ului către profilul de LinkedIn în emailul de înscriere. Este recomandată includerea în CV a tuturor realizărilor obținute pe plan profesional, academic și social.
3. O scrisoare de recomandare, în limba engleză, din partea unui partener de business sau a unui angajator.
Documentele menționate trebuie trimise la adresa [email protected] până în data de 3 decembrie a.c. (inclusiv).
Despre Transilvania Executive Education
Transilvania Executive Education este singura organizație din România parteneră cu 3 universități britanice. Peste 40 de cadre universitare internaționale sunt implicate în proiectarea și livrarea programelor educaționale ale TEE. De-a lungul timpului, a format o comunitate de absolvenți formată din peste 200 de antreprenori și manageri de top, din peste 50 de companii din România și din străinătate. În cei 9 ani de la lansare, TEE a reușit, cu sprijinul unor parteneri precum Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Banca Transilvania, EVERGENT Investments, Emerson, Electrogrup și alte companii de renume, să ofere acces în România la oportunități educaționale oferite la standarde internaționale.
Calendarul competiției
– 6 noiembrie – 3 decembrie: Înscriere în competiție pe site-ul MBA
– 4-11 decembrie: Evaluarea candidaților
– 12 decembrie: