
LUMÂNĂRI DE NUNTĂ ŞI DE BOTEZ PERSONALIZATE!

Evenimentul tău se apropie cu paşi repezi şi lista pregătirilor este din ce în ce mai lungă. Fie că urmează să te căsătoreşti, să faci cununia civilă, botezul copilului tău sau este ziua ta aniversară, unul dintre elementele importante de care ai nevoie sunt lumânările.
Noi, la LumanariGB Design, nu doar mulţumim clienţii cu produsele noastre, ci îi încântam! Contactează-ne pentru lumanari de nunta personalizate, şi alege dimensiunile şi culorile preferate. Lumânările sunt realizate manual în atelierul nostru, după care sunt decorate şi personalizate. La cerere, le putem personalize cu pozele mirilor, ale naşilor, data nunţii sau orice alt detaliu important pentru evenimentul tău.
Dacă doreşti lumanari de nunta din ceara naturala, nimic mai simplu, alege din modelele noastre cu aspect şi textura de fagure şi vei avea o atmosferc plăcută şi relaxanta cu miros fin de miere
Ne-am gândit şi la cei care pregătesc botezul copilului lor şi, chiar daca este fetiţă sau băieţel, vor găsi la noi cele mai frumoase lumanari de botez personalizate. Sărbătoreşte primul eveniment din viaţa copilului tău aşa cum se cuvine. Alege lumânarea preferată din cea mai largă gamă de lumânări pentru botez.
Avem lumânări pentru nuntă, cununie civilă, botez, zile aniversare şi nu numai. Contactează-ne şi vom găsi pentru tine cea mai frumoasă şi de calitate lumânare pentru evenimentul tău !
Lumânările noastre nu curg, nu scot fum, sunt rezistente la temperaturi ridicate şi au o calitate premium!
Comunicate de presa
More Stories
Scolile Satelor Noastre – Recuperarea decalajelor de învățare în mediul rural 2023
Asociația Sprijin pentru Comunitate și Asistență Umanitară organizează în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023 sesiuni de educație non-formală despre...
Gala „România Ești TU”, Palatul Parlamentului: distincții pentru românii care au făcut „ceva”
București, 15 martie - Palatul Parlamentului va găzdui miercuri seara evenimentul "România ești TU", o gală dedicată recunoașterii și premierii...
Hale metalice rezistente la foc
De Ovidiu în Advertoriale ianuarie 12, 2023 Compania HMRF vă o oferă o soluție tehnică inovativă pentru realizarea halelor metalice astfel încat...
20 de ani de Elit, cu angajați de nota 20
De la viziune, la depășirea așteptărilor: Cum a ajuns Elit în topul angajatorilor din România Elit, una dintre cele mai...
Care este utilitatea unui banner publicitar si de ce sa il alegi
De razvan în Advertoriale decembrie 22, 2022 Alege un banner publicitar eficient in promovare Un banner publicitar este un tip...
De ce este importantă optimizarea SEO pentru afacerile online?
De Vlad în Advertoriale decembrie 21, 2022 SEO, sau „Search Engine Optimization„, este un termen care se referă la setul...
Average Rating