noiembrie 23, 2024
panouri solare

panouri solare

Solar Energy Bucharest Summit

SOLAR ENERGY BUCHAREST SUMMIT este primul mare eveniment din acest an dedicat investitorilor, consumatorilor și furnizorilor de soluții în domeniul energiei solare. Acesta se va desfășura vineri, 28 octombrie 2022, în București, la Radisson Blu și își va deschide porțile către 150 dintre cei mai importanți jucători din piață. Cu un format unic, de expo-conferință, evenimentul aduce la aceeași masă jucătorii care vor decide cursul investițiilor de peste 3 miliarde de euro, preconizate pentru următorii 7 ani în România.

Promisiunea României pentru 2030

România reprezintă, în acest moment, o locație cu potențial investițional ridicat. În contextul în care toate țările Uniunii Europene au instalat capacități de producție mari, țara noastră este cu mult în urma promisiunilor asumate. Mai precis, până în 2030, România trebuie să aibă o capacitate instalată de 7000 MW, în condițiile în care, în 2022, statisticile arătau 1400 MW instalați. Mai mult, România are doar 0,02% din teritoriu ocupat cu panouri fotovoltaice instalate, raportat la totalul suprafeței, în timp ce în  Italia acest procent este de 0,2%, cu o capacitate instalată de 22.000 MW, de 10 ori mai mult decât România.

Nevoia dezvoltării rapide a capacității de producție de energie din surse regenerabile a dus și la acordarea unor stimulente financiare atractive pentru producători. Pentru instalarea de panouri fotovoltaice, companiile au putut beneficia de sprijin nerambursabil în valoare de  750.000 EUR/MW pentru capacități instalate între 0,2 MW (exclusiv) și 1 MW (inclusiv), respectiv 425.000 EUR/MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW. 

Acest lucru reprezintă atât o presiune asupra autorităților să creeze contextul investițional, dar și pentru companii să atragă finanțări și să dezvolte proiecte fotovoltaice. Nevoia de informație, dar și de furnizori de încredere este, încă, una dintre problemele cu care se confruntă investitorii din domeniu, iar Solar Energy Bucharest Summit este punctul de plecare într-o dezbatere care își propune să prezinte atât oportunitățile cât și barierele care stau în calea celui mai dinamic sector investițional din țara noastră, în acest moment.

Interes crecsut pentru instalarea de panouri solare

Interesul pentru instalarea de panouri solare este mare din partea investitorilor locali care caută să cumpere sau să închirieze terenuri de zeci de hectare aflate în apropierea liniilor de înaltă tensiune pentru conectare facilă în sistemul energetic naţional şi să obţină autorizaţiile necesare. Aceştia vând de cele mai multe ori proiectele în stadiu RBT (ready to build) către mari companii internaţionale specializate pregătite să investească zeci sau chiar sute de milioane de euro în România. Multinaţionalele de profil se uită acum foarte atent la piaţa românească, dat fiind gap-ul de stoc de instalaţii solare faţă de alte pieţe.

Pe de altă parte sunt companiile industriale locale, retailerii sau jucătorii din agro-business care caută să monteze panouri solare pentru a-şi reduce costurile cu energia. Orice fabrică sau reţea de magazine evaluează acum posibilitatea de a deveni şi producător de energie, nu numai consumator, în condiţiile exploziei preţurilor la energie.

În construcţia de instalaţii de panouri solare sunt implicaţi: furnizorii de panouri solare, din care 95% provin din China, producătorii de instalaţii trafo şi de invertoare, de soluţii de automatizare, de software specializat precum şi companiile de construcţii locale. Un investitor poate apela la un integrator care să-i furnizeze instalaţia la cheie sau să se ocupe direct de dezvoltarea proiectului.

În joc intră şi băncile finanţatoare, companiile de consultanţă şi de proiect, firmele de avocatură, specialiştii în fonduri europene.

Cine participă la Solar Energy Bucharest Summit?  

Pe 28 octombrie, la Radisson Blu, vor veni reprezentanți ai autorităților de decizie (Ministerul Energiei), de reglementare (ANRE), investitori, finanțatori, producători de panouri fotovoltaice, furnizori de soluții conexe, retaileri, consumatori, deținători de terenuri și dezvoltatori de proiecte. Evenimentul este susținut de PATRES (Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România) organizație care înglobează aproximativ 100 de producători de energie cu puteri instalate între 1 și 500 MW. Cu această ocazie, participanții vor putea să se conecteze cu viitori parteneri de afaceri, să se informeze cu privire la sursele de finanțare și să afle care sunt cele mai importante aspecte legislative legate de acest domeniu. Prima parte a evenimentului este în format conferință și are ca scop dezbaterea celor mai importante teme, iar a doua parte este alocată sesiunilor de business matching la standurile expozanților.

Provocările producătorilor de energie din surse regenerabile

Organizată în 4 paneluri, dezbaterea se va axa pe temele de interes pentru participanți: legislație și reglementări, finanțarea proiectelor, statistici din piață și business case-uri. Unul dintre subiectele abordate de organizatori va fi dedicat efectului “duck curve”, mai precis modului în care tehnologia de stocare va fi folosită pentru menținerea prețului energiei din surse regenerabile.

SOLAR ENERGY BUCHAREST SUMMIT este organizat de Creative Communication, o agenție de comunicare și event planning cu peste 10 ani de experiență în oragnizarea evenimentelor de busines. Înscrierile de pot face pe site-ul eveniemntului www.solarenergy-expo.ro sau pe email la [email protected].