Necesitatea purtarii unor echipamente de protectie adecvate este evidenta in mai multe domenii, precum santierele de constructii, fabricile de masini sau farmaciile si toate ramurile economice in care se lucreaza cu substante chimice. Utilizarea lor este absolut necesara oriunde exista riscul ca, altfel, lucratorul sa sufere o vatamare.
Uneori, muncitorii au tendinta de a minimiza riscurile existente si de a deveni prea increzatori in fortele proprii. Comit aceasta eroare atat angajati incepatori, care nu sunt total constienti de riscurile domeniului in care lucreaza, cat si oameni cu experienta, care au o impresie opusa. Ei sunt de parere ca stiu toate tainele posibile si ca nu este posibil sa mai pateasca ceva, tocmai datorita experientei.
In ambele cazuri, neglijarea purtarii unor echipamente de protectie potrivite cu conditiile de lucru, produse disponibile si in oferta totalclean.ro, reprezinta o greseala care poate sa puna grav in pericol sanatatea, integritatea corporala sau chiar viata unei persoane neglijente.
Pentru a evita astfel de situatii, legislatia prevede faptul ca angajatorul are nu numai obligatia de a asigura echipamentul corespunzator, ci si pe aceea de a informa si instrui angajatii in legatura cu masurile de protectie necesare.
Prevederile sunt incluse in Hotararea nr. 1.146 din 30.08.2006, privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor de munca. Textul, publicat in Monitorul Oficial la data de 03.10.2006, are o sectiune cu titlul „Informarea lucratorilor“. Prevederile acesteia sunt exprimate in doua articole distincte.
Articolul cu numarul 8 prevede ca „angajatorul este obligat sa ia masurile necesare pentru ca lucratorii sa dispuna de informatii adecvate si, daca este cazul, de fise de lucru referitoare la echipamentele de munca utilizate la locul de munca“.
Articolul cu numarul 9 completeaza in felul urmator reglementarile referitoare la echipamente de protectie: „informatiile si fisele de lucru prevazute la art. 8 trebuie sa cuprinda un numar minim de date referitoare la securitate si sanatate privind:
a) conditiile de folosire a echipamentelor de munca;
b) situatiile anormale previzibile;
c) concluziile care pot fi trase, acolo unde este cazul, din experienta acumulata in urma utilizarii echipamentelor de munca.
Alineatul 2 al legii prevede ca lucratorii trebuie sa fie atentionati in legatura cu riscurile la care sunt expusi, echipamentele de munca din imediata vecinatate a locului lor de munca, precum si asupra modificarilor prevazute a fi efectuate, in masura in care aceste modificari afecteaza echipamentele situate in imediata vecinatate a locului lor de munca, chiar daca acesti lucratori nu utilizeaza direct aceste echipamente.
In plus, exista cerinta explicita ca informatiile si fisele tehnice referitoare la echipamente de protectie sa fie pe intelesul lucratorilor vizati.
Sectiunea a 5-a a textului legislativ se refera la instruirea, consultarea si participarea lucratorilor si prevede faptul ca „angajatorul este obligat sa ia masurile necesare pentru ca lucratorii insarcinati cu utilizarea echipamentelor de munca sa fie instruiti adecvat, inclusiv cu privire la riscurile posibile, determinate de utilizarea acestora“.
Prin urmare, aceasta este calea de a convinge lucratorii prea increzatori in ei insisi sa poarte, totusi, echipamente de protectie. Ei trebuie sa cunoasca toate informatiile necesare, pana cand constientizeaza deplin fiecare risc existent, precum si masurile indicate pentru a-si proteja integritatea corporala si sanatatea.