- În prima jumătate a anului 2022 au intrat în insolvență un număr de 3.580 companii, aproximativ la același nivel cu semestrul I din 2021 când au fost înregistrate 3.033 insolvențe
- În primele trei luni ale anului au intrat în insolvență 1713 companii, iar în cel de-al doilea trimestru au intrat în insolvență 1867 companii
- Însă din cele 6.654 companii de impact, cu active de peste 1 mil EUR, identificate în studiul CITR de la finalul anului trecut ca aflându-se în stare de insolvență iminentă, doar 32 au intrat în procedură de insolvență în prima jumătate a anului 2022
- Astăzi, România are o nouă legislație modernă (Legea nr. 216/2022 modificând și completând Legea nr. 85/2014), care oferă companiilor în dificultate posibilități de restructurare complexe, iar accesarea timpurie a acestor soluții ajută la evitarea insolvenței și la însănătoșirea afacerii.
București, 26 iulie 2022. În prima jumătate a anului au intrat în insolvență 3.580 companii, aproximativ la același nivel față de semestrul întâi al anului trecut când 3.033 de companii au intrat în insolvență. Dintre acestea, 32 companii de impact din România au intrat în insolvență în semestrul I 2022, având o valoare cumulată a activelor imobilizate de 965 mil. lei, față de 11 companii în aceeași perioadă a anului trecut, ce aveau o valoare a activelor imobilizate de 671 mil. lei, arată o analiză CITR.
De peste 10 ani, CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare, studiază companiile de impact în economie, cele cu active de peste 1 mil. EUR. În primul semestru al 2022numărul companiilor de impact aflate în insolvență aproape s-a triplat față de aceeași perioadă a anului anterior, în condițiile în care semestrul I al 2021 a fost atipic, fără presiuni semnificative asupra afacerilor, datorită măsurilor de sprijin implementate în contextul pandemiei. Multe dintre datoriile scadente la acea perioadă au fost amânate, determinând o acumulare suplimentară de datorii. Studiile CITR efectuate pe portofoliul propriu de-a lungul anilor arată că 57% dintre companii au amânat cel puțin 3 ani intrarea în insolvență, acest lucru având consecințe negative, cum ar fi scăderea cu peste 50% a cifrei de afaceri și creșterea cu peste 30% a datoriilor. În lipsa unei culturi a prevenției în business, mulți dintre antreprenorii care și-au declarat insolvența au fost împinși de probleme care au dus la imposibilitatea de continuare a afacerii în condiții normale.
Putem observa două evoluții semnificative a insolvențelor în 2022: creșterea numărului de companii care își declară insolvența din domeniul construcțiilor și din domeniul industriei prelucrătoare. În luna mai, un număr de 551 companii din construcții au intrat în insolvență (în creștere cu 34,72%), iar din industria prelucrătoare – 339 companii (în creștere cu 6,94%). Sectorul construcțiilor este afectat semnificativ de creșterea prețului materialelor de construcții și a carburantului, de creșterea dobânzilor și de lipsa forței de muncă. Industria prelucrătoare este afectată pe fondul creșterii galopante a prețurilor energiei și carburanților, de îngreunarea lanțurilor de aprovizionare, de diminuarea comenzilor și de creșterea costurilor de finanțare.
La nivelul Uniunii Europene studiile arată că, în general, companiile amână cu 3-4 ani recunoașterea problemelor și a stării de insolvență, iar majoritatea cazurilor, insolvența nu mai poate fi evitată.
Despre CITR
CITR este liderul pieței de insolvență și restructurare din România încă din 2008. Cu o experiență de peste 20 de ani pe piața insolvenței și aproape 1000 de proiecte gestionate de-al lungul timpului, CITR administrează anual un patrimoniu de 1 miliard de euro și distribuie anual peste 100 de milioane de euro creditorilor, în misiunea sa de a salva valoarea din companiile românești.
Printre companiile de impact din România restructurate sau care se află în proces de restructurare de CITR se numără ROMAERO, CFR Irlu, Cemacon, Flanco, Diverta, Selina (construcții), Galli Galo sau Oncos (avicole) și Tektron Brașov (energie).
CITR este o companie Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă din viața unei companii, cu scopul de a contribui la îmbunătățirea calitativă, la consolidarea mediului economic național și la crearea unui viitor prosper pentru România.