Ghidul schemei de ajutor de stat pentru materiale de construcţii în dezbatere publică

Read Time:2 Minute, 6 Second

Ghidul schemei de ajutor de stat pentru materiale de construcţii în dezbatere publică

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat în transparenţă decizională Ghidul solicitantului pentru aprobarea și finanțarea Programului național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții. Acesta este o schemă de ajutor multianuală, cu un buget anual alocat de până la aproape 150 de milioane de euro, pe durata a 4 ani de zile. Documentul prezintă obiectivul programului, sectoarele de activitate eligibile, precum și pașii de urmat pentru depunerea documentelor și obținerea finanțării.

Programul național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții „CONSTRUCTPLUS”

Programul „CONSTRUCTPLUS” își propune reducerea deficitului comercial provenit din importul de materiale de construcții, stimularea investițiilor în județele mai puțin dezvoltate și creșterea producției interne de produse și materiale de construcții prin acordarea de granturi pentru realizarea de investiții inițiale sau pentru o investiție inițială pentru o nouă activitate economică în sectoarele economice eligibile.

Sectoarele economice eligibile

Programul oferă finanțare pentru următoarele sectoare economice eligibile:

– Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie, pentru construcții;
– Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții;
– Prelucrarea și fasonarea sticlei plate;
– Fabricarea plăcilor și dalelor din ceramică;
– Fabricarea cărămizilor, țiglelor și a altor produse pentru construcții, din argilă arsă;
– Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică;
– Fabricarea cimentului;
– Fabricarea varului și ipsosului;
– Fabricarea produselor din beton pentru construcții;
– Fabricarea produselor din ipsos pentru construcții;
– Fabricarea betonului;
– Fabricarea mortarului;
– Fabricarea altor articole din beton, ciment și ipsos;
– Tăierea, fasonarea și finisarea pietrei;
– Fabricarea altor produse din minerale nemetalice, n.c.a.;
– Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice;
– Fabricarea de uși și ferestre din metal;
– Fabricarea altor fire și cabluri electrice și electronice.

Detalii despre schema de ajutor de stat

Schema de ajutor de stat este multianuală pentru perioada de implementare 2023 – 2026. Bugetul total alocat Programului este echivalentul în lei al sumei de 596 milioane euro pentru toată perioada de implementare. Acesta este defalcat astfel:

a) Credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanţare pentru perioada 2023 – 2026;
b) Credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2024 – 2029.

Criterii de eligibilitate

Pot beneficia de finanțare întreprinderile nou-înființate sau întreprinderi în activitate, atât IMM-uri cât și întreprinderi mari, cu personalitate juridică, înregistrate în scop fiscal în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Consultarea și contribuția publicului

Proiectul Ghidului solicitantului pentru aprobarea și finanțarea Programului național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții poate fi consultat pe site-ul MEAT. Propunerile

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %